Duet

El si ea in sufragerie in fata televizorului. El cu burta si maioul patat de mustar; ea cu bigudiuri in cap si cu gusa. Papucii de casa, rupti, lasau sa se vada un deget batran cu o unghie putin prea crescuta.
Pe ecranul televizorului doua corpuri se imbratisau, se departau, intr-un dans nesfarsit pe patinoar.
"Ce duet superb" zise el, zambind melancolic si aranjandu-si ochelarii pe nas.
"Cum adica duet draga? Ce, canta, ca sa fie duet?". Remarca ei, putin malitioasa lovi fara mila in orgoliul lui de intelectual. "Draga, esti naroada? De ce ma contrazici cand nu e cazul?". "Poftim?! Narod esti tu. Duet e atunci cand doi oameni canta. Mai pune si tu mana pe o carte ca te decrepesti de tot." Ochii scaparau fulgere verzi. Injuraturi dintre cele mai grozave stateau pe limba, luptandu-se cu constiinta deja satula. "Cand doi oameni fac ceva se cheama duet. Punct. Si nu vreau sa mai aud vreun cuvant." "Adica noi doi daca ne uitam la televizor, se cheama ca facem un duet? Daca taiam lemne impreuna, tot duet era?" Ochii i se umezesc; barbia ii tremura. Stie ca va plange si nu se poate abtine. Nu poate. "Da. Orice am face impreuna se cheama duet", impasibile, cuvintele lui declansara suvoiul. Ea plange si nu spune nimic. Isi aprinde o tigara printre sughituri. El trage cu coada ochiului. Ii pare rau, dar nu spune nimic. Intr-un fel ii pare amuzant hohotul ei care ii fac bigudiurile sa tresare. "Ma duc sa fac o cafea. Vrei?" "Da." Se duce in bucatarie si se intoarca dupa un sfert de ceas cu doua cesti aburinde. Lacrimile uscate, sclipeau in lumina apusului de soare. Amandoi sorb din cafea, plescaind usor de placere. Isi aprind cate o tigara. Rotocoale albastrui ii invaluie intr-un joc asemanator cu al siluetelor de pe gheata.
"Ce duet superb!"